Coaching si managementul conflictelor adolescenti-parinti-profesori

„Un om care se simte apreciat, va face intotdeauna mai mult decat te astepti de la el.”

Fiecare dintre noi a avut macar o data satisfactia de a fi apreciat pentru un efort, un obiectiv indeplinit, o experienta dusa la bun sfarsit, cu rezultate neasteptate.

Atunci cand cineva iti acorda incredere, simti o sustinere pe care te sprijini, dar de fapt, chiar tu esti cel care face progresele ( in munca si in viata ta) bazandu-te pe fortele proprii. Poate nu stim toti care ne sunt fortele proprii: calitatile noastre si trasaturile de caracter sunt cele care ne ajuta sa mergem inainte, in viata. Dar asta ne propunem sa aflam in atelierul de coaching si managementul conflictelor:

Plecam de la convingerea ca orice tanar are nevoie de autoafirmare dar are si dorinta de evolutie si atunci vom exersa tehnici care stimuleaza un mod de gandire optimist, constructiv si rationamente care ne ajuta sa intelegem cum ne generam problemele si cum am putea sa cream solutii la acestea.

Din categoria problemelor, in familie sau in mediul scolar si profesional, neintelegerile devin conflicte, care conduc la o risipa de energie si eficienta, pentru ca atentia tuturor este indreptata inspre infruntarea celor implicati, uneori violenta verbal si fizic. Reactiile lor, schimbul de replici care are loc intre acestia, constituie subiecte pentru conversatiile in grupurile de colegi si ascutirea relatiilor dintre ei au drept consecinta scaderea randamentului si a calitatii muncii, deci creste riscul de esec. in viata de familie ar fi bine sa se stabileasca necesitatea ascultarii celuilalt, pentru a putea sa ne simtim (atat parintii, cat si copiii) respectati si sustinuti. Daca nu sunt bani pentru un sprijin financiar, atunci macar sa gasim timp sa-i ascultam , sa-i incurajam si sa credem in sansele copiilor.

Jocul „Ce era scris pe bilet?!”

Neintelegerile provin mai ales din comunicarea inexacta, inadecvata, agresiva, malitioasa, tendentioasa, manipulatoare, sfidatoare, etc., intre cel care comunica si cel care receptioneaza mesajul continut. Activitatile atelierului propun abordarea non-violenta a conflictelor cauzate de factorii enumerati mai sus. Aceasta abordare presupune formarea unor abilitati de baza de comunicare, chiar in situatii de dezacord.

Conflictul poate fi redefinit ca o problema reciproca, plecand de la ipoteza ca daca partile implicate intr-o situatie conflictuala ar avea o atitudine de cooperare si nu de competitie, una fata de cealalta, solutionarea ar avea mai multe sanse sa fie un proces constructiv. (Deutsch, Morton, 1998b. Solutionarea conflictelor constructive. Principii, instruire si cercetare)

Film de animatie – videoproiector

Prin comunicarea asertiva reusim sa aplanam conflictele pe care le-am putea avea cu ceilalti. Astfel, in loc sa spunem acuzator : ”Tu ai facut , tu ai gresit, nimic nu faci bun, esti varza, la nimic nu te pricepi, nu pot sa am incredere in tine deloc, tu sa taci …etc.,” putem inlocui formularea care atinge orgoliul celui acuzat si il umileste, cu un alt mod de a-l face sa coopereze ( daca vrem sa coopereze, or daca vrem doar sa-l denigram, folosim insulte si atunci nu schimbam nimic).

Exercitii practice de recadrare.

Filmulet despre atitudine non-violenta si recadrare.

Resursele noastre interioare, increderea in sine, pozitivitatea, atentia, empatia si educatia de a duce la bun sfarsit proictele asumate, cu experientele lor, reprezinta factorii de baza in evolutia copilului, care invata sa fie responsabil si sa se comporte astfel in toate situatiile de viata, treptat.

Deciziile adolescentului sunt marcate de increderea sau neincrederea, rabdarea sau violenta, incurajarile sau indiferenta pe care i le-am aratat, noi, parintii, inca din copilarie. Calitatea vietii are componenta stimei de sine definitorie, tocmai pentru ca se construieste in timp, este suma trasaturilor de caracter si a imaginii proprii care il insotesc in fiecare clipa.

Joc ACRONIM

Modificarea comportamentelor individuale ale adolescentilor spre o comunicare mai eficienta si o rezolvare constructiva a conflictelor, se poate realiza cu suportul mediului scolar si familial. De aceea, la activitatile propuse la acest atelier este important sa fie implicati, alaturi de elevi, parintii si profesorii.

Mediere, Facilitare sau Coaching?!

1.Un barbat bolnav de cancer incearca sa-si convinga sotia sa nu divorteze, de dragul copilului

2.O femeie de 59 de ani vrea sa stabileasca un acord scris, cu sotul ei, prin care sa-l responsabilizeze pe acesta, pentru a le returna fiicelor lui, o suma de bani pe care o cheltuise si care le revenea lor.

3.Un manager la o companie unde lucreaza majoritar femei, ar vrea ca ele sa nu se mai certe dar nu stie cum sa coopereze cu ele si ce strategii sa aplice pentru a le motiva sa se implice in activitatea de productie, ca sa aiba randament.

4.Sot si sotie sunt trimisi de instanta la mediere, pentru a negocia un plan parental privind custodia minorilor, cu cat mai multe detalii, ca un fel de cod de bune practici.

Deci, totul se reduce la o mai buna comunicare relationala. Cu cat ma confrunt cu situatii de conflict, cu atat mi se pare ca rationamentele simple si logice, centrate pe problema care trebuie rezolvata, sunt cele mai eficiente pentru ca oamenii sa se inteleaga intre ei. Daca, insa, cel putin unul respinge solutiile propuse de partea/partile aflate in conflict, pentru ca este stapanit de furie sau de dorinta de razbunare, atunci toate argumentele sunt zadarnice si intra in functiune „metoda”: nici eu nu obtin nimic dar nici celalalt, pe principiul: „mor cu el de gat”. si nu sunt putine astfel de situatii.

Fie ca primesc o solicitare pentru mediere, facilitare sau consiliere de tip coaching, in probleme de managementul conflictelor, abordarea mea este aceeasi: imi manifest empatia si deschiderea pentru a percepe corect contextul in care se afla persoana care parcurge o situatie dificila de viata iar eu o incurajez sa-si puna in valoare calitatile pentru a o rezolva singura sau impreuna cu persoanele aflate in conflict. Rolul meu, in raport cu clientul, nu este sa-l judec, sa il acuz, sa-l cert, asa cum se asteapta cei mai multi si nici sa-i pun un diagnostic – pentru ca nu am competente de psiholog clinician. El nu vine la mine pentru ca ar putea fi bolnav. Rostul meu, in relatia cu clientul, este, in princpal, acela de a-l sustine, de a-l incuraja, de a-i demonta rationamentele care il impiedica sa-si urmareasca obiectivele prioritare, sa si-le formuleze mai clar, sa gasesc cele mai potrivite argumente pentru ca el/ea sa aiba incredere in sine si sa relationeze cu colegii sau prietenii, pentru facilitarea integrarii lui, in mediul familial, profesional, social. Coaching-ul face posibila optimizarea potentialului uman. in mediul organizational, aceasta metoda conduce la motivarea si implicarea personalului, in directia obtinerii rezultatelor si a calitatii muncii, notabile si masurabile.

Daca responsabilitatile mele sunt indeplinite, atunci solutiile la tensiunile sau conflictele generate anterior pot fi gasite cu mai multa usurinta de client, impreuna cu celelalte persoane implicate in disputa. Propunerile lor de solutii pot fi discutate si negociate intr-un cadru mai larg (mediere) si intelegerea lor poate fi detaliata, punct cu punct, cu precizari specifice, legale, sub forma unui acord. Conform legii medierii, acest acord poate ramane ca un inscris pe care cele doua parti se obliga sa-l respecte de buna voie (asa cum a fost semnat) dar poate fi si incuviintat in instanta de judecata, devenind astfel titlu executoriu.

Revin la cele patru situatii conflictuale de la inceput. Trei dintre acestea s-au incheiat cu acord, ba mai mult, am primit si feed-back-uri pozitive de la cei care au apreciat directionarea si clarificarea obiectivelor lor, spre o intelegere avantajoasa pentru toti. Cealalta, insa, isi urmeaza drumul ei sinuos, in instanta. Unul dintre soti nici nu vrea sa auda argumentele sau solutiile celuilalt.

Managementul conflictelor in familie

Linda F. este o bunica minunata pentru cele doua nepoate ale sale, pentru ca are capacitatea sa fie vesela, creativa, participa la jocurile lor, le corecteaza delicat (daca fac ceva ce deranjeaza pe ceilalti) si gaseste imediat o solutie alternativa, pe care o negociaza cu ele, se amuza copios de glumele lor si are mereu cate o vorba buna pentru alti copii si parintii lor.

Cand mi-a solicitat ajutorul, printr-un mesaj pe pagina de FB, mi-a spus: „stiti, eu nu aud bine, va deranjeaza sa comunicam in scris?!” „De ce sa ma deranjeze?!” am raspuns eu, nedumerita. „As vrea sa va explic mai intai situatia dificila prin care trec si apoi ne putem intalni in parc, sa le cunoasteti si pe fetite. Doar ca atunci cand sunt cu ele nu pot sa citesc pe buzele celui de langa mine, pentru ca asta imi distrage atentia. Ma dedic lor, in intregime.”

Doamna Linda, romanca, fusese intr-un stat din U.S.A, profesor metodist pentru cadrele didactice care lucrau cu copiii hipoacuzici. Ca pensionara, ea isi petrece sase luni pe an in Romania, unde locuieste intr-un bloc apropiat de cel al familiei fiului ei, tatal fetitelor. Dupa programul lor de scoala, doamna Linda aduce fetitele in parc, unde ele se joaca impreuna cu alti copii, apoi le ia acasa la ea, pentru programul de dupa-amiaza.

Duminica trecuta, pe 8 Mai, in America s-a sarbatorit Ziua Mamei si doamna Linda era mahnita ca nici fetitele si nici parintii lor nu venisera sa o imbratiseze si sa ii ofere flori, cum este traditia. „Dar …ziua nu s-a sfarsit inca” am spus eu. „Poate ca au uitat, pentru ca noi suntem obisnuiti sa oferim flori pe 8 Martie…” am mai lansat eu o ipoteza.

-Am primit, pe telefon, mesajul fiului meu, cu urmatorul continut:

„Tu ai fost mereu alaturi de mine, cand eram bolnav, cand visam urat sau cand aveam nevoie de ajutor la lectii, cu rabdare si calm. Chiar si acum, cand sunt adult, ma faci sa ma simt la fel de iubit, important, respectat. iti multumesc si te iubesc, mama! La multi ani!”

Atat. Fara nimic altceva.

-Dar, doamna Linda, acesta este un mesaj foarte cald si tandru, adresat dumneavoastra cu iubire si recunostinta! Eu cred ca acesta este un Dar nepretuit, fara flori sau cadouri!

-Eu nu vreau cadouri. Pana anul trecut eu si sotul meu i-am sprijinit financiar dar acum suntem pensionari. Din cauza asta nora mea protesteaza si nu este de acord sa vina cu fiul meu si fetele, de ziua mamei. Nu stiu de ce, ea considera ca este in competitie cu mine si il obliga pe sotul ei sa aleaga intre mine si ea. Fiul meu este la mijloc, nu vrea s-o supere, de aceea mesajul este doar din partea

-Da, este posibil. De aceea va doresc sa fiti fericita pentru relatia pe care ati construit-o cu fiul dumneavoastra si sa continuati sa faceti parte din viata lui si a fetitelor, pentru ca numai asa le puteti oferi lectia iubirii, a consecventei, a prioritatilor, a miezului bun din tot ce ni se intampla in viata.

Trei principii de comunicare și relaționare în familie

Fiecare dintre noi, atunci cand ne hotărâm să ne căsătorim, avem o serie de principii, valori, deprinderi, cerințe, așteptări de la celălalt (pe care le considerăm a fi normale) și multe alte convingeri, percepții și uneori chiar ciudățenii, pe care le aducem în noua familie.  Toate acestea țin de educația pe care am primit-o în copilărie, de climatul în care ne-am dezvoltat, de caracterul nostru, atitudinea de viață și  influențează  comunicarea în relația pe care o stabilim cu partenerul/partenera de viață.

În urmă cu ceva timp am primit o solicitare de consiliere în rezolvarea unui conflict familial, în care erau implicați frații celor doi soți, cumnatele și părinții acestora. Pe scurt, familiile celor doi tineri se implicau în viața lor, sub diverse forme (de la sfaturi culinare și financiare, la interpretarea unor afirmații și fapte) astfel că tinerii se întrebau ce trebuie să facă mai întâi: să-i împace pe cei din familie sau să se înțeleagă ei doi asupra unor aspecte apărute în viața de cuplu și apoi să-i liniștească pe cei dragi, pentru a nu  dezlănțui un scandal din care, de obicei,  toată lumea iese șifonată. Continue reading

Pe termen lung, era acea rezolvare care transforma un conflict intr-o experienta utila

Am urcat grăbită în taxi și i-am comunicat șoferului strada unde vreau să ajung.  Era un tânăr , nu-i vedeam decât profilul și am fost surprinsă să-l aud că mă întreabă: vă mai ocupați de conflictele la locul de muncă ?!  Da, i-am răspuns,  de unde mă cunoști? „Am adus-o cu taxiul pe sora mea la dumneavoastră si am așteptat-o până ați terminat de vorbit cu ea. Sora mea avea probleme cu șeful ei, de care nu știa cum să scape, că omul făcuse o obsesie pentru ea.”    

Mi-am amintit cazul. Era o fată frumoasă, de 23 de ani si lucra la recepția unui hotel, al cărui șef o urmărea  peste tot .  „Ce face sora ta acum?” „Este în Anglia,  locuiește cu ceilalți doi frați ai noștri și mi-au găsit de lucru la aceeași firmă. Asta este ultima mea zi de taximetrie.  Poimâine plec și eu.  Se simtea entuziasmul în glasul lui dar și emoția. „Să pleci cu bine și să aveți cu toții noroc !” i-am urat.  „Poți să-mi spui care a fost urmarea, în timp, a  celor două întâlniri pe care le-am avut cu sora ta? Ea mi-a solicitat  o facilitare a comunicării cu șeful ei de atunci și știu că am făcut toate demersurile cu mare precauție, pentru a nu înrăutăți   situația și mai mult. ”  Continue reading

Nu lipsa de timp, ci convingerile ii fac pe adulti sa greseasca fata de copiii lor

De multe ori, părinții sunt preocupați de responsabilitățile lor cotidiene și uită să se mai gândească la sensibilitățile pe care le manifestă proprii lor  copii, atunci când aceștia au nevoie de incurajare și apreciere. În desele situații când au de lucru amândoi, părinții dau telefoane la prieteni, la bunici (dacă aceștia sunt sănătoși și locuiesc în același oraș) pentru ca măcar unul din ei să-i înlocuiască, atunci când trebuie să fie prezenți la o serbare, competiție sportivă, la activitățile copiilor din afara școlii. Tuturor ni s-a întâmplat asta măcar o dată. Copilul, însă, este motivat tocmai de prezența părinților lui, în public.

La telefon, doamna D. mă roagă să ne întâlnim pentru a-i explica în ce mod poate să aplaneze un conflict care se manifestă mocnit, între ei, ca  părinți și copiii lor: o fetiță de 8 ani si un băiat de 12 ani. Aceștia răspund pe ton de ceartă la orice solicitare a adulților, sunt apatici, plictisiți.  În timp ce vorbeam cu doamna D., mobilul ei a sunat de vreo trei ori și de fiecare dată ea a discutat cu clientul sau furnizorul,  scuzându-se față de mine dar dându-le și lor, informațiile pe care le cereau. Am întrebat-o dacă ar fi să-mi răspundă, ce este mai important pentru ea: spectacolul fetiței, împreună cu colegii ei de la trupa de teatru sau…primirea mărfii la magazinul lor, când soțul ei este plecat din localitate?! Continue reading

Cand cei doi soti sunt foarte orgoliosi si sentimentul de iubire nu s-a stins…

Laura este mamă singură, cu un băiețel de 9 ani și a solicitat o mediere în timpul desfășurării procesului de stabilire a programului de vizitare a minorului. Cei doi soți au parcurs, în instanță, un divorț zbuciumat, cu probe, martori, pretenții financiare și în tot acest timp, copilul s-a întâlnit doar de două ori cu tatăl lui, care nici nu mai locuiește în același oraș cu mama băiatului. Pe băiat o să-l numim Radu, pentru a pastra confidențialitatea asupra datelor personale și astfel, să rămână doar situația conflictuală si rezolvarea ei prin mediere separată, utilă și altor cazuri. Continue reading

Repatrierea si problemele ei

Adrian este unul dintre românii care au plecat în Spania și au muncit acolo 7 ani în constructii. În ultimul an nu a mai găsit de lucru și s-a întors în țară. Este în vârstă de 40 de ani, căsătorit și are un baiat în clasa a VII-a. „Am venit cu baiatul mai devreme de începerea anului școlar, să se acomodeze și am rugat o profesoară să îi predea gramatica limbii române și operele literare ale câtorva scriitori români. Băiatului nostru, Horia, i s-a părut nedrept să îl chinuim cu un program mult mai încărcat decât la școala unde învăța, să îl despărțim de prietenii lui și să nu-i dăm șansa de a urma liceul în Spania. Eu știu că are dreptate dar situația noastră financiară era demult precară, trebuia să ne hotărâm să revenim.” Continue reading

Unii adulti vad o tragedie acolo unde trebuie sa accepte un Dar

Otilia este mama lui Andrei, care are 10 ani. Îi numim așa ca să păstrăm confidențialitatea. Datele personale sunt fictive pentru ca doar conținutul să poată fi util celor care se confruntă cu situații asemănătoare. Andrei are autism și, deși în ultimii ani a făcut destule progrese în privința concentrării, asimilării cunoștințelor și a comunicării cu persoanele din jur, încă este captiv în lumea lui cu repere fixe. Mama și bunica lui au făcut cursuri pentru a-l putea îngriji și înțelege și i se dedică în totalitate. Tatăl băiatului, însă, a plecat de acasă, mai întâi cu un contract într-un alt oraș și apoi a cerut divorțul. Continue reading

Exercitii de comunicare

Ce ne facem dacă nu știm să relaționăm echilibrat cu cei din familie, colegi de școală, de serviciu?! Unii dintre noi ne izolăm și, în loc să ne găsim prieteni, le interpretăm în mod eronat faptele, ne socotim nedreptățiți și atunci devenim victime. Trăim într-un vârtej de schimbări care ne atrag în situații de viață cu totul imprevizibile, de ordin profesional, social, politic, economic, emoțional. Neliniștea din viața particulară este, însă, sentimentul cel mai greu de suportat. Avem nevoie de înțelegere, de susținere, de observații obiective și imparțiale și, în plus, de confidențialitate, în rezolvarea conflictelor . Continue reading