În cofetăria pe care o alesese clienta mea, drept loc de întâlnire, ne însoțea soarele, care strălucea pe tot peretele de geam, imprimând o stare de bine și optimism. Era o atmosferă prietenoasă ca fundal al unei povești de viață pe care urma s-o aflu, pentru a încerca să o soluționez.
Clienta mea, asistentă medicală, venise de curând în țară, în concediu, cu familia ei (soțul și copilul) și se instalase la adresa ei din buletin, o casă tip duplex, pe care a construit-o împreună cu sora ei, jurist. Aceasta și-a asumat responsabilitatea pentru întocmirea actelor, pe perioada în care încă se executa proiectul casei, timp în care sora ei trimitea bani pentru finalizarea construcției. Lucrurile păreau să fie în regulă dar într-o noapte, după sosirea lor în țară, în concediu, a avut loc o inundație de proporții în locuința clientei mele și ea a apelat, pentru reparație, la un constructor care le era și vecin. Din cauza infiltrațiilor de apă pe timp friguros, au fost greu de uscat parchetul, covoarele si piesele de mobilier dar trebuia să fie găsită cauza care a condus la acea inundație. Cauza a fost semnalată de inginer ca fiind nerespectarea normelor de calitate în construcții, folosirea unor materiale de construcții improprii, inadecvate și precare, ceea ce pune în pericol întreaga construcție, nu numai partea care-i revine surorii rezidente în străinătate.
În urma acestei descoperiri a neregulilor de ordin tehnic, clienta mea a cerut actele casei de la sora ei, pentru a chema un expert care să evalueze pagubele însă aceasta a susținut că nu le mai are și că pur și simplu s-au pierdut într-un mod inexplicabil. Atunci surorile au avut o ceartă, în care și-au reproșat una alteia tot felul de greșeli, discuția degenerând în acuze grave și amenințări.
În această situație am fost eu solicitată ca mediator. Doamna din fața mea era disperată în privința siguranței construcției casei, a efortului financiar pe care urma sa-l facă pentru lucrările de consolidare, trebuia să se ocupe de obținerea unor duplicate ale actelor casei și ale proiectului acesteia și toate acestea se petreceau în timpul sărbătorilor, imediat după care toată familia lor trebuia să se întoarcă în Anglia, la serviciu. Părea un coșmar …
– Care a fost motivul pentru care ați dorit să locuiți în aceeași casă cu sora dumneavoastră, Anca? Am întrebat, știind că toate lucrurile care ni se întâmplă, au un motiv.
– Am vrut să fiu aproape de Anca, chiar dacă asta se întâmplă doar o dată pe an, când venim în concediu. Ea este sora mea mai mică și întotdeauna am încercat să am grijă de ea și de familia ei. Fiecare se gândește la anii de pensie, este frumos să fii aproape de familia ta, atât la bine cât și la rău.
– Să înțeleg că v-ați imaginat un fel de parteneriat cu sora dumneavoastră, cu care ați împărțit niște responsabilități palpabile: actele juridice și lucrările pentru cele două locuințe separate, formând duplex-ul îi reveneau ei și susținerea financiară, în mare parte vă privea pe dumneavoastră. Corect?!
– Da. Și corectitudinea relației între noi era de la sine înțeleasă.
– Ajungem și aici. Haideți să vedem latura pragmatică, pentru a câștiga timp. Înțeleg că cele două familii au căzut de acord asupra unei înțelegeri, pe care au considerat-o reciproc avantajoasă: construirea unei case cu două intrări separate, în parteneriat. Latura emoțională: ați vorbit cu ea deschis despre anii de bătrânețe și despre dorința dumneavoastră de a fi aproape, să vă ajutați unii pe alții?!
– Nu dar mie așa mi se pare normal să se întâmple, din moment ce împărțim terenul bunicilor noștri, în spațiul căruia ne-am petrecut copilăria .
– Eu încerc să vă arăt că dumneavoastră ați stabilit doar termenii unui parteneriat, nu și cei ai unei relații de viață, cu sora mai mică. Ceea ce vi se pare dumneavoastră ”de la sine inteles”, poate să nu pară așa în viziunea ei. Vă spun toate astea, pentru că anii în care se construiește o casă sunt ani de uzură, de alergătură, de enervări cu toate aprobările obținute cu greu, de întârzieri ale lucrărilor și cei care s-au angajat să le rezolve, își fac un calcul sumar, în care ei se consideră a fi în pagubă față de parteneri, care doar trimit bani și sunt scutiți de toate celelalte neplăceri. Știți cum se spune: ”unii cu mapa, alții cu sapa”! După părerea mea, cheia în situația de față stă în restabilirea unei relații armonioase cu sora mai mică. Omul trece peste orgolii rănite și decizii luate la nervi, numai dacă se simte iubit și respectat! Primul pas în această mediere ar fi:
– Ați putea să vă întâlniți cu Anca și să lăsați de-o parte tot ce s-a întâmplat în ultimul timp, pentru a o asigura de iubirea și recunoștința pentru ea și familia ei, care au făcut față greutăților perioadei de șantier? Este foarte important să stabiliți acest nou punct de plecare în relația pe care o aveți. Dumneavoastră veți fi mai recunoscătoare și Anca, mai responsabilă. Eu voi fi prezentă la discuție și voi face ca amândouă să vă concentrați asupra modului cum puteți să vă ajutați una pe cealaltă. Regulă: fără nici un reproș!
Am invitat-o pe doamna Anca și deși la început ea era suspicioasă în privința scopului întâlnirii lor, tonul calm și ferm al surorii sale, care nu a făcut nici o referire la eventuala vină de care s-ar face vinovată (ea, Anca) ba mai mult, i-a cerut iertare dacă a greșit atunci când nu i-a arătat susținere și respect, în anii din urmă, a surprins-o.
– Poate că și dumneavoastră ați reacționat emoțional (am intervenit eu) când ați dat un sens nedorit situațiilor cu care vă confruntați. Poate că deja s-a ajuns prea departe și că ați putea găsi împreună soluțiile raționale, care să aducă din nou, cooperarea între cele două familii. Până mâine, vă rog să vă înțelegeți asupra variantelor viabile de soluții pe care le puteți duce la bun sfârșit cu dorința de a vă ajuta una pe cealaltă. Acestea vor fi trecute în Acordul de Mediere, care va fi semnat de dumneavoastră, amândouă. Împreună cu soluțiile practice, pe care vi le asumați, puteți conveni și asupra cerințelor de ordin emoțional: acordarea respectului, a sustinerii, a recunoștinței și înțelegerii, fără de care nici un parteneriat nu rezistă. Astfel, acordul scris are valoarea unui înscris sub semnatură privată și poate evita un război între familii, purtat în instanță, cu sentimentele negative duse la extrem, în care nimeni nu este învingător.
Pagina de FB: Mediatori Autorizati Iasi