Uneori intrăm în conflict cu oamenii dragi. Uite așa, fără să ne dăm seama. Chiar în momentele în care avem nevoie doar de o încurajare, ei se cred îndreptățiți să ne explice cât de mult greșim…
Andreea și Carmen (am ales alte nume decat cele reale, pentru a păstra confidențialitatea) sunt prietene din facultate și cu toate că au ales fiecare altă carieră, au menținut comunicarea de-a lungul anilor, în care au trebuit să facă față situațiilor de viață, fiecare în felul ei. Andreea s-a ocupat de profesia ei cu o dăruire remarcabilă, consolidându-și poziția în mediul organizațional în care lucrează, neglijând însă viața ei sentimentală. O alegere care a fost asumată de altfel și argumentată în fel și chip. Totuși, din când în când, uitându-se în urmă la ceea ce a realizat (oof, oare de ce sântem tentați să contabilizăm totul ?!) Andreea nu poate să-și ascundă o nostalgie a unei vieți de familie pe care nu o are și i se pare destul de greu de imaginat că va putea vreodată să recupereze afectiv, acest gol.
Carmen s-a căsătorit încă din ultimul an de studii și deciziile ei cu privire la carieră au ținut seama de interesele familiei și mai ales, ale copilului, un băiețel, de care au grijă amândoi soții foarte mult. Sigur că maternitatea implică timp: sarcină, alăptare, dăruire, trăiri intense, spaime, emoții dar și bucurii și multă iubire, într-un univers familial. În paralel, se iau decizii, se învață noaptea pentru examenele de specialitate, se amână unele obiective, cum ar fi schimbarea apartamentului, a locului de muncă, etc.
-Roxana, îmi relatează Carmen, Andreea mă disprețuiește, suntem într-un conflict permanent. Este atât de agresivă cu mine când îi spun că aș putea să pierd serviciul actual! Îmi răspunde că s-a săturat de problemele mele și că, dacă lucrul ăsta se întâmplă, eu am un soț care mă poate susține financiar, pot să caut alt loc de muncă, mai prost plătit, că și alții s-au mai confruntat cu asta și nu s-au mai plăns atâta! Că doar ea mi-a atras atenția cum ar fi trebuit să îmi consolidez poziția în companie și să fi plecat în alt oraș când a fost momentul potrivit, nu să stau legată de casă, de copil și de bărbat, că ea s-a săturat de prostiile pe care le fac eu și nu vrea să mă mai audă.
I-am explicat lui Carmen că nu ar fi potrivit să o întâlnesc pe Andreea și să fac ordine în relația lor de prietenie. Ajutorul meu, acum, ca mediator, se poate concentra pe demontarea situației conflictuale, în așa fel, încât măcar ea, Carmen, să înțeleagă de ce Andreea a reacționat atât de dur și că aceasta s-a petrecut pe fondul neîmplinirii afective. Lipsa iubirii din viața ei, a căldurii unui cămin, au asprit-o. Nu se poate desprinde de principiile, obiectivele legate de independența femeii și de carieră. Acestea sunt valorile ei. Nu poate să perceapă frământările unei mame, atunci când trebuie să ia decizii profesionale și să le pună în balanță cu interesele familiei și, mai ales, cu cele ale copiilor. Nu a trăit experiența asta.
De la prieteni așteptăm puțină înțelegere când suntem în pragul unei alegeri care implică o renunțare (ce să facem, nu le putem avea pe toate!)…nici într-un caz nu ne ajută o ploaie de nervi din partea celui care ne știe povestea de viață, dificultățile parcurse, calitățile și defectele pe care le avem! Ah, de menționat: această situație trebuie să fie privită în oglindă: la rândul nostru, și noi trebuie să oferim prietenilor, aceeași înțelegere pe care o reclamăm, fără să emitem judecăți și acuze la adresa celorlalți.
