Clienta mea, pe care o să o numesc Anca (pentru a păstra confidențialitatea) face parte dintre oamenii frumoși la chip și realizați profesional, prin forțele proprii. Are o companie pe care o conduce de la înființare, ajungând să aibă un profit considerabil. Sigur, dominanta fusese până acum crearea unui suport financiar stabil pentru ea și părinții ei, profesori pensionari. Și totuși, după atâta efort dedicat carierei, timp de 14 ani de la terminarea facultății, în viața ei era un loc gol.
Anca îmi povestește cum l-a cunoscut pe Sergiu, cercetător, cum s-a îndrăgostit de el și cât de mult îl admiră pentru pasiunea cu care lucrează! ( Când ne îndrăgostim, vedem în celălalt tot ce ne lipsește în momentul respectiv, persoana iubită este supraapreciată și i se trece cu vederea orice derapaj de la „tiparul” ideal imaginat de îndrăgostit.)
Pe scurt, Anca a fost cucerită de povestea lui, în care el era singur și nefericit după divorț, petrecut în urmă cu doi ani, datorită deselor escapade amoroase ale „fostei” soții și mama copilului lor.
Când ești îndrăgostită de un om pe care îl și admiri și nu ai prea multă experiență în relația de cuplu, ești vulnerabilă…astfel, poți să rămâi însărcinată cu el, încrezătoare fiind în dorința lui de a avea copii și abia pe urmă să descoperi că el nici nu divorțase. Copilul din prima căsătorie era o certitudine incontestabilă dar celelalte afirmații…discutabile.
O fată frumoasă nu este mai ferită de decepții decât alții, mai ales când iubitul se sperie de hotărârea ei de a naște copilul. Prima lui reacție a fost tăcerea și ignorarea sarcinii care urma să complice realitatea lui conjugală. Au urmat niște discuții penibile în care el a afirmat că nu poate să susțină financiar un al doilea copil și și-a exprimat și suspiciunea că nu ar fi el tatăl acestuia.
Ceea ce urma eu să realizez, în calitate de mediator, era să mă întâlnesc cu el și să facilitez dialogul dintre Anca și Sergiu, astfel încât aceștia să se raporteze la copilul care va veni pe lume, ca la o persoană cu dreptul de a avea ambii părinți. Ciudat era, însă, că interlocutorul meu era cercetător…deci nu se punea problema ignoranței ci a asumării rolului de tată în viața copilului. Daca totuși tatăl avea îndoieli cu privire la paternitate, mama copilului îi solicita acordul pentru un test specializat, care să stabilească și acest aspect, o dată pentru totdeauna.
Am așteptat să iasă toți studenții de la conferința ținută de Sergiu și am observat că atitudinea lui, ca cercetător, față de tineri, era binevoitoare. Când i-am spus cine sunt, expresia feței i s-a schimbat brusc. L-am asigurat de discreție în toate demersurile de mediere și de faptul că, dincolo de dispută, Anca îl respectă din punct de vedere profesional. Faptul că sentimentele lor au pornit de la admirația unuia față de celălalt poate constitui baza pentru o soluționare în interesul copilului, atunci când se va naște și se va stabili paternitatea. A tăcut. Apoi a spus: sunt de acord să recunosc copilul.
După prima sedintă de mediere separată am rămas cu gândul că ne trebuie responsabilitate pentru a ne asuma deciziile. Acestea produc oricum efecte în timp și se răsfrâng asupra noastră.
