Am primit solicitarea telefonică a unei prietene, să mă ocup, cu discreție, de cazul doamnei T. (datele personale nu sunt reale, pentru a putea păstra confidențialitatea). Pe scurt, soțul ei fusese condamnat, pentru evaziune fiscală și acum își ispășește pedeapsa într-un penitenciar iar copilul lor, elev în ciclul primar, nu mai vrea să meargă la școală pentru că, în pauze, câțiva copii îl strigă „pușcăriașul”.
Am ascultat situația relatată de mama copilului, gândindu-mă că atunci când trebuie să faci față financiar (cu sechestru pe firmă, casă, mașină) unei astfel de încercări, aceasta are o prelungire și în plan social. Cum?! Păi, nimic mai simplu, pornind de la înțelepciunea populară ”gura lumii, slobodă”, putem presupune în ce termeni se vorbește în casele colegilor de clasă ai copilului, despre soțul doamnei T, aflat în arest. În general, când părinții copiilor sunt copleșiți de dificultățile cotidiene, prin care trebuie să treacă, vin acasă și își varsă toate nemulțumirile în mediul familial, vorbind despre oamenii cu care au de-a face la serviciu, în trafic, la instituțiile de stat, în unitățile medicale, în învățământ, etc, folosind des adjective ca: idioți, incompetenți, ticăloși, în contexte cu concluzii ca: bine că-i saltă DNA-ul, la pârnaie să stea și să plătească toți banii furați, etc. . Copiii sunt întotdeauna atenți la ce se spune pe un ton ridicat.
Am stabilit cu doamna T. să nu merg la școală, pentru că, profesorii și învățătorii au orgoliul lor, acela de a stăpâni toate problemele clasei (cu toate că uneori nu este posibil) și intervenția mea, acum, deși legală, s-ar întoarce asupra copilului, sub forma unei ostilități nedorite. Încercăm, mai întâi, prin mediere separată, să demontăm raționamentele care conduc la conflict, în trei pași:
1. Este o situație din care fiecare ar fi bine să învețe câte ceva. Mama: să învețe că nu poate să închidă gura lumii, băiatul ei: să aibă încredere în el însuși și să știe că un copil nu are de ce să se simtă umilit de ceea ce face părintele său și cei de la școală (elevii și părinții lor): să vadă un copil care trece printr-o perioadă grea, de care nu este vinovat, fără alte conotații care țin de politică, etică, ierarhie socială.
2. Mă priveau doi ochișori speriați. L-am întrebat: Dacă eu acum îți spun un cuvânt urât, de exemplu”pușcariaș”, tu ce simți? Simt o rușine, spune băiatul. Vezi, îl lași pe celălalt să te supere, în loc să treacă vorba lui pe lângă tine, fără să te doară. Dacă știi că n-ai greșit cu nimic, nu trebuie să ai nici teamă, nici rușine! Vorbele urâte spun multe tocmai despre cei care le folosesc.
3. I-am spus băiețelului: Poți să scrii ceva despre tatăl tău, ce vrei tu și să desenezi ceva frumos despre el?! Zis și făcut. După o jumătate de oră, copilul a venit îmbujorat, să-mi arate ce scrisese și desenase: Tatăl meu e mereu la serviciu, toată ziua, mă întâlnesc cu el când vine seara și mă ceartă că stau prea mult la desene animate. Când mergem în pădure, tata îmi arată toate gângăniile,animalele și păsările iar când obosesc, mă ia pe umeri și îmi spune să fiu atent la crengile copacilor. Acum, nu știu de ce, tăticul meu este în închisoare și mama plânge mereu. Tata mi-a promis că de Crăciun vine acasă. Îl aștept în fiecare zi. Desenul copilului: O pădure in care se vedeau un urs mare și un ursuleț. Emoționant!
A doua zi, învățătoarea, la cererea mamei, le-a citit copiilor micul eseu al băiatului și l-a lăsat la vedere pentru ședința cu părinții. Simplitatea și candoarea au făcut inimile să bată. Nu au mai apărut jigniri.
