Unii adulti vad o tragedie acolo unde trebuie sa accepte un Dar

Otilia este mama lui Andrei, care are 10 ani. Îi numim așa ca să păstrăm confidențialitatea. Datele personale sunt fictive pentru ca doar conținutul să poată fi util celor care se confruntă cu situații asemănătoare. Andrei are autism și, deși în ultimii ani a făcut destule progrese în privința concentrării, asimilării cunoștințelor și a comunicării cu persoanele din jur, încă este captiv în lumea lui cu repere fixe. Mama și bunica lui au făcut cursuri pentru a-l putea îngriji și înțelege și i se dedică în totalitate. Tatăl băiatului, însă, a plecat de acasă, mai întâi cu un contract într-un alt oraș și apoi a cerut divorțul.

Otilia îmi relatează că atunci când li s-a confirmat diagnosticul copilului, cei doi soți au reacționat ca în fața unei tragedii. Tatăl lui Andrei a hotărât unilateral că fiul lui este capabil să învețe alături de ceilalți copii și să interacționeze cu aceștia. A căutat mult timp pe net tot ce a găsit despre această tulburare de dezvoltare, de la studiile publicate în lume, la forumuri din țară și străinătate. Cu cât se informa mai mult, cu atât era mai sceptic că va vedea o evoluție spectaculoasă în comportamentul lui Andrei și era mai cuprins de disperare că în Romania nu sunt programe educaționale speciale pentru copiii cu această tulburare de natură neurobiologică. Nerăbdarea și nervozitatea tatălui au declanșat o serie de crize ale copilului, cu plânsete și țipete, care l-au speriat. S-a refugiat în meseria lui de inginer și a acceptat un post în alt oraș dar lipsa căminului și însingurarea l-au împins către consumul de alcool, de care a devenit dependent. Andrei îl așteaptă pe tatăl lui să vină acasă iar Otilia mă întreabă ce se poate face?!

1. În cazuri ca acesta, este bine să înțelegem ce a condus la situația conflictuală și la însingurarea tatălui. Din ceea ce mi-ai spus, Otilia, eu am înțeles că tu și mama ta v-ați concentrat atenția exclusiv asupra lui Andrei, adaptându-vă obiectivele și modul de îngrijire la realitatea pe care o oferă un copil cu nevoi speciale în familie. Poate că femeile se mobilizează mai repede, intuiția le fac mai eficiente în a lua lucrurile așa cum sunt și a gestiona situația cu responsabilitate. Dar tatăl copilului?! El a fost lăsat deoparte… nu din rea voință, ci din dorința de a rezolva ceea ce părea să nu funcționeze cum trebuie: starea de sănătate a copilului. Îți propun să privim din alt unghi de vedere întâmplările voastre de viață:


autism-hands2. Copilul vostru nu este bolnav, ci are nevoi speciale, care, respectate, îl ajută să se dezvolte armonios, în felul lui.
Armonia înseamnă echilibru, iubire și acceptare. Tu și mama ta ați acaparat partea de îngrijire și iubire și în loc de acceptare, ați trăit resemnarea în fața destinului. Pe tatăl copilului, l-ați lăsat să se descurce cum a putut. Dezechilibrul aici începe. Nici el nu a acceptat realitatea, căutând o rezolvare științifică la ”boala” copilului, cu disperare, nopți nedormite, însingurare.

Fără să știți, ați transmis copilului că sub zâmbetul pe care i-l adresați, se ascunde o mare tristețe în legătură cu el, pe care o purtați ca pe o cocoașă, fiecare în felul său. Pentru oricine ar fi fost greu de suportat un astfel de mesaj confuz dar copiii se revoltă și comportamentul lor este un strigăt de ajutor.

3. Iată că Andrei este cel care vă dă soluția la problema pe care ați creat-o voi, adulții, care vedeți o tragedie acolo unde trebuie să acceptați un Dar: Andrei este un astfel de Dar, care vă învață că sunteți o familie și că fiecare are nevoie de sprijinul celuilalt, de susținere și răbdare, pentru ca acest climat de armonie să vă inspire încredere în voi înșivă. Prezența tatălui este necesară în viața copilului.