Persoana care primise invitația la mediere era destul de reticentă la întrebările mele și încerca să contracareze orice urmă de acuzație din partea soției, deși aceasta avea certificatul IML, care dovedea starea în care o luase salvarea. El nu o bătuse, insista să mă convingă, doar o împinsese și ea se lovise de tocul ușii! Nu-mi permit să-l contrazic dar am întrebat: Când s-a întâmplat asta? Răspunsul lui: Cum când?! Când a apărut în fața mea! Amândoi licențiați, cu lucrări publicate, căaătoriți de 10 ani, cu doi copii, unul de 6, celălalt de 9 ani, care , în seara aceea, plângeau speriați de scandalul dintre părinți și de tatăl lor care țipa ca ei să plece din cameră .
Doamna a trebuit să stea internată și copiii au locuit la bunici, în aceasta perioadă. Soțului îi este greu să meargă la bunici și să le dea explicații. A venit la noi la birou dar este suspicios, deși încerc doar să-l informez despre mediere. Mă întrerupe: Da, doamnă, știu ce este medierea și…aș vrea să chem și eu un Mediator al meu, ca și soția mea!! Mă uit la el cu toată atenția, să văd dacă este o glumă. Nu era.
-Dar … eu nu sunt avocat, să reprezint un client, rostul unui mediator este foarte diferit, el are în vedere interesele tuturor părților, în egală măsură. Numai așa cei implicați pot găsi soluțiile acceptabile.
L-am invitat să-mi povestească și el, varianta lui, cu socrii care iși foloseau autoritatea lor asupra soției, cu intrigi, reproșuri, umilințe. Nu se simte respectat în familie și copiii aud insulte la adresa lui, din partea bunicilor. În final, urmărindu-și ideile, și-a dat seama că nu are cum să argumenteze violența cu care și-a descărcat nervii pe soția lui, în țipetele celor doi copii. I-am explicat că divorțul, pentru care venise la mediere rezolvă doar administrativ, situația. Emoțional, însă, el și ea urmau să analizeze cum de s-a ajuns aici, ce se poate schimba în relația lor și ce trebuie el să facă pentru a câștiga încrederea copiilor, grav afectată. După divorț, custodia comună asupra minorilor le dă șansa unei reconcilieri.
Fiind o procedură relativ nouă, fac câteva precizări asupra medierii, pentru a risipi confuziile:
Medierea poate fi considerată un serviciu de tip social-comunicațional, o procedură creată ca o alternativă la serviciile juridice existente, pentru a veni în sprijinul persoanelor care vor să-și soluționeze mai rapid, în mod amiabil, un conflict: cu familia, cu firma la care lucrează, cu scoala copiilor, cu vecinii, cu asociatia de proprietari, sau când sunt implicate în anumite cauze penale, etc. De la cazuri de violență domestică verbală și fizică, la Bullying ( o formă de agresiune manifestată mai ales în mediul școlar, ca un act comportamental repetat, îndreptat spre rănirea fizică sau mentală a unei persoane), de la neînțelegeri între vecini, la cazuri de facilitare a reluării relațiilor familiale, când sunt copii la mijloc, ale căror traume sunt ignorate de adulții implicați în dispute. Unele dintre aceste cazuri pot produce în timp efecte dezastruoase asupra celor care sunt victime sau sunt persoane vulnerabile. A solicita o mediere este o oportunitate de a rezolva un diferend mult mai repede decât este posibil prin sistemul judiciar, supraaglomerat de cauze.
În ce constă serviciul de Mediere: Conform Legii Medierii, mediatorul, atunci cand este solicitat, utilizează instrumentele de care dispune pentru a invita oficial părțile să dialogheze, creind premisele unei comunicări civilizate și clare între cei implicați în conflict. În același timp, îi încurajează pe aceștia să-și susțină punctele de vedere, să reflecteze la propunerile părții adverse și, în cele din urmă, să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă, care poate conduce uneori, la acord.
În cazul încheierii Acordul de mediere, acesta are valoarea unui înscris sub semnatură privată dar:
– poate fi înaintat în Instanța de Justiție, pentru a fi încuviințat, caz în care devine Titlu executoriu.
-poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării.
Mediatorul nu favorizează nici o parte, nu are acest interes, scopul lui este ca toate părțile implicate în conflict să își atingă obiectivele, prin analiza opțiunilor individuale și găsirea împreună a soluțiilor viabile și avantajoase pentru toți. Dacă nu se întâmplă asta, atunci nu vorbim de Acordul de mediere. Mediatorul are obligația să fie echidistant, neutru (să nu se solidarizeze cu una dintre părți, în detrimentul celorlalte) și, prin contractul încheiat, trebuie să păstreze confidențialitatea. (De aceea, toate datele persoanelor pe care le evoc în studiile de caz prezentate, sunt modificate, lăsând doar situația conflictuală să fie de folos celor care trec prin situații asemănătoare.)
Medierea funcționează în țările din America de Nord și în cele din Vestul Europei, încă de acum 60-70 de ani, ceea ce presupune un anumit exercițiu democratic, în urma căruia oamenii au interiorizat un principiu de viață: Competiția o fi importantă dar cooperarea este vitală. În felul acesta, fiecare parte implicată într-un conflict știe ca obiectivul pe care-l urmărește ea poate fi atins mult mai rapid și avantajos, când cealaltă parte se situează pe poziții de cooperare.
În România, oamenii sunt convinși (în marea lor majoritate) că cea mai sigură cale este justiția și certurile interminabile, gen: Să știu că mor cu el/ea de gât dar nici nu mă las. Este o chestiune de abordare a problemelor pe care le întâmpinăm în viață, poate pentru că atitudinea asta se regasește în educația generației mature, sau poate anii de comunism și-au pus amprenta asupra reflexelor noastre sociale: nu avem încredere în nimeni, trebuie să ”dăm din coate” pentru a ajunge într-o situație favorabilă, suntem autoritari și unii dintre noi, violenți cu copiii noștri, etc.
„Știai că la o greșeală a copilului, prima reacție a 54% dintre părinți este de a ridica vocea, iar 11% dintre părinți pălmuiesc imediat copilul sau îl trag de păr? … Chiar dacă îți pare greu de crezut, violența verbală este cea mai răspândită și cea mai recunoscută formă de violență dar cu efecte negative puternice asupra dezvoltării copiilor, inclusiv asupra dezvoltării creierului.”
(UNICEF Romania, Violența verbală rănește)
