AVANTAJELE MEDIERII

avantajele_medierii

A.AVANTAJE PROCEDURALE

Dorim să vă precizăm două situații pe care le puteți identifica, în realitate:

1. Întreruperea termenului de prescripție

Atât în etapa extraprocesuală cât și în etapa procesuală, PE TOT PARCURSUL DESFASURĂRII PROCEDURILOR DE MEDIERE, TERMENELE DE PRESCRIPȚIE SE SUSPENDĂ în limitele legale. Suspendarea termenului de prescripție începe să curgă de la data semnării contractului de mediere, și operează indiferent dacă Medierea s-a finalizat cu un Acord sau nu.

2. Suspendarea procesului

Pentru a putea beneficia de suspendarea procesului, pasii de urmat sunt :

  • CERERE PENTRU SUSPENDAREA PROCESULUI
  • DOVADA DEMARĂRII MEDIERII (contract de mediere).

ambele depuse în instanță.

Mențiune

Suspendarea durează până la inchiderea procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni.

B. AVANTAJE MATERIALE

  • Fiind o procedură care implică un dialog al părților, este nevoie doar de una sau de două-trei ședințe în care fiecare este ascultat și asistat de mediator, pentru a-și formula obiectivele cu claritate și soluțiile să poată fi discutate și negociate pe cât posibil în avantajul tuturor celor implicați.
  • Procedura medierii nu este una de durată, deci nu consumă timp și taxa este fixată în funcție de cât de complicate sunt situațiile și specificările negociate între părți, definitivate apoi în Acordul de mediere.