Am urcat grăbită în taxi și i-am comunicat șoferului strada unde vreau să ajung. Era un tânăr , nu-i vedeam decât profilul și am fost surprinsă să-l aud că mă întreabă: vă mai ocupați de conflictele la locul de muncă ?! Da, i-am răspuns, de unde mă cunoști? „Am adus-o cu taxiul pe sora mea la dumneavoastră si am așteptat-o până ați terminat de vorbit cu ea. Sora mea avea probleme cu șeful ei, de care nu știa cum să scape, că omul făcuse o obsesie pentru ea.”
Mi-am amintit cazul. Era o fată frumoasă, de 23 de ani si lucra la recepția unui hotel, al cărui șef o urmărea peste tot . „Ce face sora ta acum?” „Este în Anglia, locuiește cu ceilalți doi frați ai noștri și mi-au găsit de lucru la aceeași firmă. Asta este ultima mea zi de taximetrie. Poimâine plec și eu. Se simtea entuziasmul în glasul lui dar și emoția. „Să pleci cu bine și să aveți cu toții noroc !” i-am urat. „Poți să-mi spui care a fost urmarea, în timp, a celor două întâlniri pe care le-am avut cu sora ta? Ea mi-a solicitat o facilitare a comunicării cu șeful ei de atunci și știu că am făcut toate demersurile cu mare precauție, pentru a nu înrăutăți situația și mai mult. ” Continue reading